Seneca, cca. 49
Despre scurtimea vieții
Seneca a scris acest eseu prietenului său Paulinus. Argumentul lui n-a fost niciodată depășit:
Nu e vorba că avem puțin timp de trăit, ci că risipim mult din el. Viața e destul de lungă, și dată cu măsură generoasă, pentru împlinirea celor mai mari lucruri — dacă e bine investită în întregime.
Dar când Viața e risipită în lux și nepăsare, când e cheltuită pe nicio îndeletnicire vrednică, atunci în ceasul din urmă ne dăm seama că Viața pe care n-am băgat de seamă că trece a trecut.
Așa stau lucrurile: nu ni se dă o Viață scurtă, ci noi o facem scurtă. Nu suntem înzestrați sărăcăcios, ci risipitori cu ce avem.
Oamenii sunt cumpătați în paza averii lor; dar de îndată ce vine vorba de cheltuirea timpului, sunt cei mai risipitori cu singurul lucru în care e drept să fii zgârcit.
Fiecare își zorește Viața, suferind de dorul viitorului și de oboseala prezentului. Dar cel care își petrece tot timpul cu propriile nevoi, care își rânduiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, nici nu tânjește după ziua de mâine, nici nu se teme de ea.